Nu cu mult timp în urmă, scriam de zor la un articol de suflet, „Cine sunt eu?”, în care lansasem o căutare a sinelui într-un loc ascuns, a cărui existenţă firească devenise deja un tabu: normalitatea. Normalitatea aceea trimisă într-un colţ al realităţii de către ficţiunile pe care le proiectăm în locul ei. Normalitatea aceea pe care o respingem pentru că nu ne creează o imagine dezirabilă.
Ei bine, încă sunt în căutarea răspunsului, dar cred că am găsit o pista bună de unde să pornesc:
De ce?
Din cauza asta:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu