vineri, 17 august 2012

Publicité, fraternité, egalité

         Suntem ceea ce vedem. Fie că vrem, fie că nu, fie că tragem cu ochiul, ne ascundem privirea, privim pe sub gene sau servim ocheade. Suntem sclavii propriilor experienţe şi ne croim principii din ceea ce vedem şi apoi procesam ca adevăr absolut.

        Şi mă întreb adesea...ce vedem? Pentru că e clar că unii avem ochelari de cal, alţii lentile colorate în roz, şi cei mai mulţi binoclu performant care depăşeşte aria propriei ograde şi plonjează în treburile altora. Şi ghici ce? Tocmai acolo erai aşteptat ca să prinzi momeala comercială. Privind aparent din proprie iniţiativă, ajungi să râvneşti la bunurile altora, să-ţi doreşti să trăieşti o istorie pe care unii ţi-o vând ca unică, pe când ea e doar o altă ediţie a unui scenariu repetitiv.

     Vedem povesti prefabricate în studiorile publicitarilor, privim convergent cu obiectivele de marketing şi de vânzare, ne ingramadim toţi în grupuri ţinta şi transformăm realitatea într-un traseu previzibil de transformare din potenţiali păcăliţi în fraieriţi garantat.

Nu, nu e chiar atât de dramatic. E doar jungla societăţii postmoderne, unde reciclam vise şi ne batem pe teritoriile neexplorate din mintea consumatorului. E un paradis al creativilor, un Eden cu plan de afaceri în care Eva consumerista musca extaziată din mărul agresiv promovat de către mai marii draci ai rafturilor.

       Publicitatea e un virus care ajunge să înglobeze o lume întreagă, să o programeze, să creeze clişee şi atitudini care să incleste la rândul lor alţi adepţi, ca nişte ambsadaori neincoronati în căutarea propriilor identităţi. Dar identitatea nu mai e un concept fix, ci un atuu asumat şi în continuu modelat conştient şi inconştient, pentru a se alinia la ţinte despre care nu se ştie cum ţi-au ajuns implantate în minte.

     Suficient cu războaiele armate, de acum vine revoluţia publicitară, o bătălie asupra definirii realităţii, păstrării unui strop de obiectivitate într-o lume în care atât noţiunea de strop cât şi cea de obiectivitate au devenit relative.

       Stop. Crezi că ai înţeles despre ce e vorba? Don Draper spunea în scena mea preferată din Mad Men, în care personajul feminin îi spunea că nu s-a căsătorit pentru că nu s-a îndrăgostit: “Motivul pentru care nu ai simţit iubirea este pentru că nu există.  Ceea ce numeşti tu iubire a fost inventat de tipi ca mine, ca să vândă dresuri. Te naşti singur şi mori singur, şi lumea asta aruncă doar un set de reguli peste tine ca să te facă să uiţi de lucrurile astea”





video
     

         Asa sa fie? Ce-ai spune dacă , de fapt, aş prezenta acum publicitatea ca un  monument al libertăţii? Pentru că asta e, o declaraţie a omului liber, un generator de alternative, un teren fertil de opţiuni promovate diferit, în cantităţi diferite, disponibile neuniform şi care totuşi, coexista echilibrat, ca o societate democrată unde fiecare e pe barba lui şi-şi culege atât cât seamănă.

         Puţin derutant pentru deja fixată idee de publicitate manipulatoare? Dar tu nu eşti un om fără discernământ căruia îi este băgată cu lopata o idee, nu? Eşti de acord? Şi atunci de ce publicitatea ar fi lopata magică ce reuşeşte să îţi sape în creier fără lobotomie?

          Vezi? Deja ai două opţiuni : să crezi sau nu în influenţa publicităţii, în propriul discernământ şi să încerci să digeri obiectivitatea în termenii unei societăţi neomogene, cu şanse inegale, aşa cum libertatea actuală este conturată. Ce e obiectivitatea cand majoritatea deciziilor le luam pe baza emotionala? Ce e obiectivitatea cand cantarim deciziile pe un taler al unui contxt singular, puternic personalizat, cernut anterior printr-un joc al intamplarii?

          Aşa că dacă eşti ceea ce vezi, ţine cont că nu nu vezi lucrurile aşa cum sunt, ci aşa cum eşti tu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu