La mare, la soare, capetele sunt goale

Dacă e ceva bun legat de îmbătrânire, e faptul că înaintarea în vârsta îţi dă legitimitatea morală să bombăni. Bombăneala e un virus existent în genele noastre dar suntem nevoiţi să-l reprimăm , de multe ori, pentru că întotdeauna există cineva mai înalt în rang la bombănit.

Cine ar putea rivaliza cu văicărelile unei surori mai mari care se plânge că nu o mai iubeşte gagicu’ sau cu văicărelile unui tată care se plânge că nu l-a prins pe nenorocitul ăla care nu o mai iubeşte pe fetiţa lui?

Ei bine, dacă treci de majorat, cel mai important drept pe care îl primeşti este acela de a bombăni pe picior de egalitate cu restul familiei. Şi bineînţeles, majoritatea bombănelilor au fost epuizate înainte ca tu să ai permis de bombăneala şi trebuie să-ţi găseşti subiecte noi.

Şi uite aşa ajungi să bombăni tot ce-ţi iese în cale. Ultimul meu subiect de bombăneala, de exemplu, este faptul că mă simt intoxicată de toată isteria asta cu vacanţa de vară. Lumea care are impresia că fericirea apare instantaneu odată urcată într-un tren cu destinaţia la o depărtare de cel puţin 200 de kilometri este laimotivul vacanţei.

Când începe vara, hop şi clepsidra întoarsă invers care să marcheze contratimpul dintre tine şi distracţie. Distracţia teribilistă a devenit o misiune şi vara nu se reduce decât la poze din vacanţe care măcar să simuleze distracţia.

Să stai să te reculegi după un an plin de muncă e o pierdere de timp şi o bătaie de cap. N-ar fi mai bine să sări cu parapanta? Că doar mâine ai putea să mori şi nu ai făcut nimic în viaţă, n-ai făcut rahatul praf.

Nu mă înţelegeţi greşit, tare îmi sună bine o vacanţă alături de oameni cu aceleaşi pasiuni cu tine, dar chestia asta a devenit un maratón, o competiţie. Xulescu tre’sa se ducă mai departe decât Popescu ca să dovedească şmecheria din el, dar odată ajuns departe de Xulescu, îşi dă armura jos ( şi nu doar pentru că e cald şi transpiră) şi se înfundă la umbra unui palmier în propriile frustrări. Apoi îşi face o poză dintr-un unghí care să-l avantajeze şi şi-o postează , că doar competiţia e mai importantă decât adevărata relaxare.

Ceea ce vreau să spun şi dacă aş putea, aş sublinia-o cu sânge, e …frăţică, trăiţi pentru voi. Nu vă mai daţi în stambă ( sau în banană) ca să vă măsuraţi în şmecherie . Faceţi doar ce vreţi voi, nu ce fac ceilalţi doar ca să le demonstraţi o superioritate relativă. 

Tot vãd postari ale unor supraponderale dupã poziţii celebre de manechine, când de fapt, nici mãcar posesoarelor acelor profiluri nu le place cum a ieşit poza. Sau oameni albi ca laptele ( sau ca mine) ajung carbonizaţi pe plajã şi-şi mai dau şi cu tone de ulei cã doar ştiu ei mai bine ca dermatologii, o viaţã au. Sau puşti izolaţi care plonjeazã, dintr-o minune, într-o gaşcã de etnobotanişti şi tre’sa facã şi ei ceva adevãrat vara asta cã doar nu or rãmâne toatã viaţa proşti. 

Dar am o veste:  e ok sã fii diferit, pe bune. Unicul cãruia trebuie sã-i rãmâi fidel eşti tu însuţi. Nu face ce nu vrei pentru altul, el sigur n-o s-o facã pentru tine. 

Până la noi bombăneli, daţi-vă o pauză din efectul de turmă, nu vă mai luaţi după cum bate vântul  . Oricine poate fi un trendsetter.  Vorba aia : oamenii nu se schimbă, ei devin şi mai mult aceiaşi.