vineri, 11 noiembrie 2011

To be or not to have iPhone 4S


Sus, pe cer! E o pasăre! Nu, e un avion! Nu, este noul iPhone 4S care tocmai a fost trimis din Raiul Gadgeturilor direct în magazinele Vodafone.
Da, este o realitate. Fanii din toată ţara pot răsufla, în sfârşit, liniştiţi, după ce au aşteptat cu sufletul la gură lansarea celui mai complex iPhone. Înaintea tuturor competitorilor din România, Vodafone este compania care face dezlegare la ultimul model chiar pe dată istorică de 11.11.11. O dată care se estimează a fi o adevărată fiesta a împătimiţilor tehnologiei şi nu numai.
După împărţirea lumii î. iPh şi d. iPh, este imposibil să nu te numeri printre cei care îşi doresc să posede o astfel de jucărie. E ca şi cum ai spune: „zi-mi ce iPhone ai, ca să-ţi spun cine eşti”. Ei bine, în această categorie numeroasă  de doritori mă aflu şi eu.
De ce? Eh, întotdeauna întrebările naive sunt cele mai ofertante. Ca femeie, îmi doresc un iPhone 4S pentru că niciun ruj, parfum sau inel din lume nu ar putea să atragă atenţia bărbaţilor mai mult. Ca studentă la Advertising, este atotstiut faptul că noua eră a promovării este legată de aplicaţii. Iar Iphone este sinonimul lor, aşa că nu ar exista nicio practică mai bună decât o după-amiază liniştită în care te uită Dumnezeu între atâtea şi atâtea minunăţii pe care le găseşti la un touch distanţă. Dar mai ales, ca om, iPhone 4S se regăseşte în top pe lista mea de dorinţe, pentru că este definit de verbele a şti, a putea, a evolua.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu