Eroii renegaţi ai prezentului

Când eram mică, credeam că pentru a fi publicat şi recunoscut ca şi poet sau prozator, trebuia să fi murit. Eram convinsă că aceasta este condiţia de bază pentru care Eminescu ajunsese în manualul meu de şcoală primară.
Dar nu mă învinovăţiţi. Niciunul dintre marii monştri ai literaturii nu trăia când generaţia mea a ajuns la şcoală iar România era evocată doar prin spirite apuse, ca şi cum ea însăşi nu era mai mult decât un cimitir al valorilor.
Dumirindu-mă, mai târziu, că lucrurile nu stăteau aşa, oficial, mi s-a părut nedrept. De ce laudele să fie adresate doar către trecut? De ce să condamnăm prezentul la o frustrare nemotivata, doar pentru că ne e prea frică sau prea ciuda să ne cinstim oamenii care merită?  În ei  încă fierbe sângele de atâta efort nerecompensat.
Hai să-i băgăm în manuale de istorie, hai să denumim staţii de metrou şi străzi după ei, hai să le arătăm că-i preţuim la fel de mult, sau poate chiar şi mai mult pentru că îi putem atinge! Hai să nu le pângărim succesul şi hai să ne adaptăm la postmodernitate şi să le recunoaştem valoarea, chiar dacă nu au coborât de pe un cal numit Catalan pentru a-şi dobândi faima.
Maia Morgenstern, Carmen Tanase, Stela Popescu, Arsinel, Dan Puric, Loredana Groza, Horia Brenciu si multi altii care ar ocupa randuri si randuri...unde sunt?
Şi  ca să ne adaptăm vremurilor noastre, hai să recunoaştem : cine a adus România pe buzele întregii lumi prin celebritatea-i mondială? Da, fără tztz-ituri sau snobisme de filosofi fundamentalişti, trebuie să recunoaştem: a reuşit. Fără a avea inteligenţa lui Nicolae Paulescu, romanul care a descoperit insulina, sau fără strategiile militare ale lui Mihai Viteazul, Inna este o misionară a României vremurilor sale.
Nu putem ridica volumul vocii într-o lume în care comunicarea se face prin alfabetul Braille. Nu putem judeca după valorile trecute o lume eclectica, dar prezenta, ce reflecta mai mult ca niciodată îmbinarea armonioasă a kitchului culturii pop cu mândria naţională.

Şi d-aia îmi place Inna. Poate că nu ştie prea multă engleză şi poate că multe noţiuni elitiste îi sunt străine. Dar e al naibii de bună în a duce numele României departe, fără a folosi „senzationisme” peiorative : crime, furturi sau probleme etnice, şi nu se opune ideii că şi ea, la rându-i, trebuie să înveţe reguli încă valabile, pentru a se face respectată. Pe limba lumii actuale, Inna deschide calea României pentru un drum mai bun. Dacă România va şti să profite de şansă, fără să muşte invidioasă mana echipei care i-a oferit-o,  poate nu vom muri sub umbra snoabă a trcutului...