Legenda spune că r-ul inconfundabil al accentului francez a fost impregnat în limbă cu venirea la tron a lui Ludovic XIV care era rârâit iar în semn de solidaritate, poporul i-a preluat deficienţa. Şi aşa se face că unui om cu potenţial i s-a dat şansa să îşi maximizeze calităţile, fără să fie batjocorit pentru defecte.
La o scală mai mică, fiecăruia ar trebui să i se dea această şansă. Şi de la începutul anului încoace, simt ca şi eu am parte de ea. De ce? Mai ieri îl răsfoiam pe Kotler şi îngânam pesimistă cei 4p, în timp ce un gând rebel îmi zbura afară din sertarul limitelor autoimpuse şi visa la creaţie pură, la jocuri de cuvinte şi de imagini, la viziuni suprarealiste şi deasupra personalităţii mele. Pentru că eu sunt un arici introvertit care nu va aspira niciodată la arta persuasiunii, dar care e atras iremediabil de luminiţa aia vie a creaţiei. Şi-atunci, într-un domeniu în care manipularea e la ea acasă, cum ar putea un spiriduş timid să intre în publicitate?
Şi ăsta a fost momentul în care poporul a devenit rârâit. Poporul meu, cu profi şi colegi, cu prieteni şi susţinători, cu oameni inspirationali şi cu bloggeri înrăiţi. Ieri îl admiram pe Manafu pentru susţinerea campaniei „Romanii sunt deştepţi” şi acum câteva clipe îl priveam în ochi cum media un cat fight la conferinţa WOW, Women on Web, la care mă trezisem invitată chiar de echipa lui. Ieri mi-l imaginam un zeu printre pământeni, din moment ce Adrian Boţan îl menţiona cu admiraţie, şi azi sunt bucuroasă să aflu un Manafu mai om decât mulţi.
Şi chiar dacă r-ul e încă în travaliu pentru mine, cu fiecare discurs, cu fiecare prezenţă, cu fiecare conferinţă, persuasiunea nu mai pare un Everest lipsit de oxigen. Dar o dată cu pălirea nesiguranţei, vine povara responsabilităţii.
La Women on Web, Tudor Chirilă, preschimbat dintr-un zmeu libertin şi cu priviri oacheşe dar lipsite de profunzime, acel păpuşel prea expansiv pentru a avea şi trăiri interioare, aşa cum îl vedeam eu înainte, şi-a arătat adevărata faţă, nouă, celor 100 de femei care îl priveau cu speranţa, oglindindu-se cu sete în succesul lui. Şi ne-a spus că o meserie a cărei desfăşurare îţi cuprinde mintea chiar şi în afara orelor de program, schimbă total raporturile interumane. Pentru că femeia devine autosuficietă şi minimalizează bărbatul care ajunge în cele din urmă să se retragă în umbra autosuficienţei ei. Ei, a zis-o mai bărbătesc, fireşte.
Şi apoi femeia Google, cum a prezentat-o Manafu, o Bogdana magnetică şi cu ideile la ea, ne-a atras şi ea atenţia că în spatele facebookului care ne conectează pe noi, nişte oameni de rând, de Bill Gates sau de Obama, nu facem decât să ne înstrăinăm, să simulăm legături care nu se manifestă în afara monitorului. Şi în ciuda unei polemici spumoase care n-a făcut decât să-i sublinieze inteligenţa, această Bogdana fermecătoare a concluzionat că nu cazurile excepţionale şi fericite conturează lumea asta singură şi nefericită, ci statistică fenomenelor social media ce se formează pe spatele nostru, nişte privilegiaţi care compromitem discuţiile lungi de altădată pentru o picătură de magie tehnologică.
Dar eu vreau să ajung acolo, să nasc idei, să ma joc cu ele, să le cert atunci când nu se duc într-o direcţie bună, să le iubesc posesiv şi protector ca apoi să le las pe drumul lor, în tutela altora. Eu vreau să ma joc cu focul , cu timpul şi cu pasiunea iar faptul că sunt şi bune şi rele în meseriile astea noi şi proaspete de creaţie, mă face să le iubesc şi mai tare pentru că devin umane . Aşa cum spunea şi Bogdana, internetul suntem noi şi ideile ne sunt copii.
Ei doi care au devenit rârâiţi pentru o clipă şi m-au făcut să cred că totul e posibil, atâta timp câţi ţi-o asumi, sunt o şansă în plus către viitorul pe care mi-l doresc. Şi nu vreau decât să găsesc în fiecare zi un zâmbet şi-o privire, o vorbă bună şi-un sfat care să-mi facă loc în această lume pentru nimic nu te umple de împăcare cum o fac pasiunile şi dorinţa de autodepăşire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu