Imi place să cred că atunci când Coca-Cola l-a creat pe misionarul consumerismului, Moş Crăciun modern, pentru a-l trimite în lume să cucerească spaţii perceptuale în mintea consumatorului, nu s-a gândit că va deschide drumul pentru Twilight.
Coca-Cola a augmentat atât de mult mitul personajelor fantastice care totuşi există, ascunse de ochii lumii, încât apariţia vampirilor a fost rapid acceptată.
Şi cum sub soare e loc pentru toţi, nu l-am apostrofat de prietenul nostru, Bram Stocker, că a îmbogăţit lumea fantastică (deja saturată) cu încă un tip de monstruleţ. Şi când te gândeşti că monstruleţul ăla a ajutat şi un brand de ţară cam şubred, parcă îţi vine şi dragul de vampiri.
Dar să dozezi atâta realism într-o producţie care ar trebui să devină celebră tocmai prin accentuarea elementului fantastic... ei, asta mi se pare chiar iresponsabil. Cu atât mai mult cu cât targetul căreia îi este dedicată sunt nişte adolescenţi. Hormonal vorbind, e vârsta la care ai nevoie vitală de dramă, de credinţă în imposibil.
Aşa că după atâta pompare a vampirilor în viaţa lor, nu te mira că o să înceapă să creadă, fără a avea însă curajul să mărturisească, de frică deziluzionării, că jumătate din colegii lor sunt vampiri. E ca şi cum ai l-ai arăta unui copil pe Ronald McDonald înfulecând cu dreapta un BigMc, în timp ce cu stânga, desface un Happy Meal.
Dacă mă întrebi pe mine (chiar şi dacă nu mă întrebi), îţi zic că Twilight e o producţie de spălat creiere, care se foloseşte de un miez de romantism pentru a produce fantezii schizofrenice în mintea unor oameni pentru care realitatea nu e asa cum isi doresc.
Şi chiar dacă încerci să-l priveşti cu obiectivitate sau cu puţină ironie, te loveşti chiar şi de modul forţat în care este introdus elementul erotic. Hai să fim serioşi, dacă vampirii nu au strop de sânge în vene, cum se ridică „instalaţia” în momentul ăla „magic” în care Bella i se dăruieşte?
Prea metaforic pentru mine. Sau pur şi simplu prea lipsit de etică atunci când vine vorba de o ocazie facilă, căreia deja îi era deschisă calea şi succesul îi e garantat, pentru a scoate bani. Căruţe de bani.
Iar daca l-ai privi, dezgolit de ambalajul fantastic, nu e decat un cliseu fara profunzime si o poveste banala, augmentata prin artificii cinematografice, fara merite in ale naratiunii. Fara mirajul fantasticului, care este luat prea in serios pentru o lume care incearca sa gaseasca solutii reale, nu sa se refugieze in fantezii, este o pelicula pe care doar scandalul actorilor ar mai fi scos-o din anonimat.
Aşa că dacă nu a fost chip să fie eliminată aceasta sagă, mă bucur măcar că s-a terminat. Poate fanatismul o să se mai domolească în următorii ani şi lumea n-o să mai încerce să evadeze în lumi dubioase. Poate chiar o să încerce să-şi înfrunte realitatea, fără să creadă că iubirea adevărată este doar aceea din poveşti fantastice. Ce nu ştie lumea este că atunci când un basm se termină cu happy-end, problemele personajelor nu iau sfârşit. Pur şi simplu, nu mai sunt povstite.
Aşa că, Moşule Coca-Cola, vino cu reclama ta şi anul ăsta. Fără tine, spiritul sărbătorilor consumeriste nu poate începe. Şi vino liniştit, nu mai sunt alte personaje fantastice cu care să rivalizezi, minimalizând lumea reală la un loc fad şi lipsit de sublim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu