6 februarie

6 februarie. Nimic istoric. Fără capcane de perspicacitate. Nici gând de zi internaţională.
6 februarie. Doar ziua mea.
O ocazie bună să dau rewind şi să mă amuz nostalgică de acele zile de 6 februarie când unica mea problemă era dacă o să-mi pot face petrecerea la McDonald’s. Şi dacă totuşi nu pot da timpul înapoi...
6 februarie 1989 - Prima zi a Şarpelui de Pământ, din zodiacul chinezesc, o zi de început de eră şi un an de sfârşit de regim. Aşa cum sunt şi eu, într-o continuă oscilare între început şi sfârşit.
6 februarie 1998 – primul meu set de 36 de carioci colorate; nu le-am consumat pe desene; cu fiecare culoare am scris câte-o poveste într-un caiet studenţesc dictando înfăşurat în hârtie albastră care acum zace într-un sertar de amintiri; am ştiut de atunci că ăsta e catharsis-ul meu;
6 februarie 2006 – mi-am uitat cadourile în pub-ul unde am petrecut; uite aşa, am plecat de-acolo şi la capătul străzii, parcă simt o senzaţie de gol; când să te uiţi în jos, ia cadourile de unde nu-s; dă fuga înapoi, cu rugăciuni să mai fie încă întregi şi în număr mare. În plus, dacă se poate. Noroc cu chelnerul că le pusese bine. Aşa că dacă ceva e făcut să fie al tău, poţi să uiţi de el, să fugi la mări şi ţări distanţă, că îl vei regăsi într-o zi.
6 februarie 2010 – cu o săptămână înainte, l-am cunoscut pe unul din finaliştii de la X Factor; coincidenţe cât cuprinde: amândoi născuţi pe 6 februarie, locuind în acelaşi cartier, eu cu intenţii să-mi serbez ziua tocmai în localul unde el cânta la acea perioadă; o situaţie care m-a convins că termenul „coincidenţă” e un eufemism folosit pentru necredincioşi; chiar şi aşa, coincidenţe multe, scântei puţine. Important e că nu trebuie să renunţi niciodată la visul tău, şi când exemplul e chiar o variabilă de-a ta, n-ai cum să te îndoieşti.
6 februarie 2011 – cu o sâmbătă înainte de petrecere, mă sună amicul meu Tudor cu iubita lui: „Scuze c-am întârziat, suntem la Titan. Ce luăm spre tine?”. La care eu, cu prune-n gură: „Păi, Tudor, ştii... nu e azi. E sâmbăta viitoare. Am postat eu din vreme, dar am pus data”. Şi uite aşa sâmbăta viitoare, nici n-a mai putut să vină. Morala: lucrurile nu trebuie planificate, trebuie luate ca atare că au cursul lor independent de voinţa noastră.
6 februarie 2012 – o poveste încă nescrisă...

Visul unei luni de iarnă

“Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, a zis Ghandi. Păcat că a murit înainte să spună şi pasul următor. Pentru că astăzi, în sfârşit, lumea îşi ia inima în dinţi să susţină ceea ce crede. Chiar şi cu riscul de a sprijini mulţimi parazite de huligani, chiar şi cu bună ştiinţă ca cel căruia îi este adresat protestul stă acum într-un fotoliu, în faţa unei plasme şi răcneşte: „Fă, Mario, adu şi tu whiskey-u’celalalt că p-ăsta l-am băut deja”. Chiar şi aşa, mulţimea se revoltă, după ani de zile în care s-a convertit la resemnare. Şi am credinţa că ceea ce astăzi este doar o stare, mâine va primi şi o voce. Ceea ce astăzi e un refugiu-n izolare, mâine va fi o schimbare de paradigmă. Şi ceea ce astăzi e un act de curaj, mâine va fi un o îmbrăţişare a unei lumi mai bune.

2012 Resolution/ Revolution

1.   

1.    Press start 2012 button

2.    Load happily ever after operating system

3.    View advertisement: happily ever after operating system is not genuine, we recommend you buy a genuine happiness

4.    Log on “my life” account

5.    Connect to luck’s network by dice-up connection

6.    Create “my life in 2012”folder

7.    Open “world explorer” browser

8.    Search for “special moments”

9.    Copy “have the first second date in the past few years” and paste it to “my life in 2012” folder

10.               Copy / paste “work less earn more”

11.               Copy paste “learn to say <no> more often”

12.               Copy paste “train Piranda to poo in the toilet”

13.               Copy paste “see my friends more often, at least those who buy me good presents”

14.                Copy paste “visit another Spanish city “

15.               Copy paste “find a way to make days have 30 hours”

16.               Copy paste “have more quality time with family members”

17.               Copy paste “publish a novel…at least publish the intention of publishing a novel”

18.               Copy paste “find your inner peace= a good massage man”

19.                Select sleep-ing beauty option

20.               Restart your happily ever after operating system in a better world

1.   

1.  

Alba-Neagra pe Facebook: Crăciun fericit!

Dumnezeu nu-ţi dă ce-i ceri, ci ceea ce ai nevoie. Şi vorba asta nu e doar un exerciţiu de dicţie, ci o concluzie la care am ajuns în aproape 23 de ani, şi probabil e la fel de mágica precum şi numărul care a revelat-o.

Şi dacă stau să mă gândesc la tot ce mi-am dorit şi tot ce am primit, probabil că îmi vine în minte un Crăciun foarte vechi, în care am cerut într-o scrisoare Moşului o carte cu personaje Disney, la care visam cu ochii deschişi. Doar că de la ochi deschişi la ochii cât cepele de indignare infantilă a fost doar un pas când am primit apoi o carte destul de no name cu poveşti despre şah. Iar primul lucru pe care l-am făcut, în naivitatea mea infinită, a fost să mă duc la mama şi să-i zic:” Mamă, dar moşul ăsta tare prost e de-i zici una şi-ţi ia alta”. Mai trebuie să menţionez şi că aceasta a fost prima întâmplare la care m-am gândit şi când am aflat cine e Moş Crăciun?

Ei bine, a fost doar un prim exemplu că de cele mai multe ori, ajungi să primeşti altceva de la viaţă şi să-ţi dai mai târziu seama, că viaţa a avut dreptate. Să fi fost ca tine şi acum ai fi stat în fundul gol de sărăcie sau cocoţată într-un copac, de frica pliciului lu soacră-ta şi a biciului lui barbate-tau. Dar nu e cazul să ne gândim departe, că azi e Crăciunul.

Da, azi e Crăciunul şi e o zi perfectă ca să te gândeşti la cei cărora trebuie să le mulţumeşti că ţi-au sărit în cale, chiar atunci când tu nu aveai intenţii serioase să-i primeşti în viaţa ta. Şi bine au făcut, pentru că e o vorbă bună aia care spune „zi-mi cu cine umbli, ca să-ţi spun cine eşti”! Iar când umbli suficient de des, chiar ajungi să simţi că eşti acea persoană în anumite momente.

Iar noi chiar am dus la extrem aceasta simţire de atâtea ori, când intrăm una pe contul celeilalte pe Facebook şi băgam replici de care tare se mai minuna adevărata proprietara a contului când descoperea. Şi-aşa ne jucăm alba-neagra pe Facebook, ia-o pe Madalina, unde-i Madalina, şi amestecăm contul meu şi al Corinei, până când Raluca mai ghicea în spatele cărei pagini se află totuşi creată noastră. Şi aşa zile în şir, cu rugăciuni la masă, cu perle că la masă nu se mănâncă, cu Mafii şi twistere cu criminali perverşi şi maţele-ncurcate, ca nişte copii din ţara lui Peter Pan care nu aveau să crească niciodată.

Şi copil am rămas de când mă jucam cu cele mai bune două prietene ale mele şi improvizăm moşii de păpuşi prin balcoane şi înotăm după Michael Jacksoni răpiţi de valuri ucigaşe.

Copil am rămas şi cu toată lumea alături de care m-am plimbat în toţi aceşti ani într-un carousel de rasu’-plansu’, în care am schimbat vagoane în mers, şi-am schimbat emoţii şi fuste cu Diana, desene cu cei trei muschetari, cadouri şi experienţe cu Corina şi Deywtza, pana-am ajuns să mă bucur mai relaxat de viaţă cu Snapfishii şi apoi cu lumea din garda nouă de la master.

Aşa că eu azi n-am să vă urez să aveţi parte de toate dorinţele voastre, pentru că oricum viaţa o să aibă grijă să vi le filtreze obiectiv (şi poate să şi flirteze cu voi) iar urări de acest gen v-au fost făcute deja cu fel de fel de nuanţe, de la afecţiune la ipocrizie. Urarea mea de Crăciun e să-mi rămâneţi sănătoşi şi alături de mine, pentru că nici eu nici voi nu am hotărât să ne apropiem, aşa a fost să fie, şi nu ştiu de cine depinde, dar sper să rămână pe vecie. Crăciun fericit!

To be or not to have iPhone 4S

Sus, pe cer! E o pasăre! Nu, e un avion! Nu, este noul iPhone 4S care tocmai a fost trimis din Raiul Gadgeturilor direct în magazinele Vodafone.

Da, este o realitate. Fanii din toată ţara pot răsufla, în sfârşit, liniştiţi, după ce au aşteptat cu sufletul la gură lansarea celui mai complex iPhone. Înaintea tuturor competitorilor din România, Vodafone este compania care face dezlegare la ultimul model chiar pe dată istorică de 11.11.11. O dată care se estimează a fi o adevărată fiesta a împătimiţilor tehnologiei şi nu numai.

După împărţirea lumii î. iPh şi d. iPh, este imposibil să nu te numeri printre cei care îşi doresc să posede o astfel de jucărie. E ca şi cum ai spune: „zi-mi ce iPhone ai, ca să-ţi spun cine eşti”. Ei bine, în această categorie numeroasă  de doritori mă aflu şi eu.

De ce? Eh, întotdeauna întrebările naive sunt cele mai ofertante. Ca femeie, îmi doresc un iPhone 4S pentru că niciun ruj, parfum sau inel din lume nu ar putea să atragă atenţia bărbaţilor mai mult. Ca studentă la Advertising, este atotstiut faptul că noua eră a promovării este legată de aplicaţii. Iar Iphone este sinonimul lor, aşa că nu ar exista nicio practică mai bună decât o după-amiază liniştită în care te uită Dumnezeu între atâtea şi atâtea minunăţii pe care le găseşti la un touch distanţă. Dar mai ales, ca om, iPhone 4S se regăseşte în top pe lista mea de dorinţe, pentru că este definit de verbele a şti, a putea, a evolua.

În Pat cu duşmanul

 

Vineri seara. Alcool în averse. Prejudecăţile rezistă.

În club Pat, mă aşez la o masă umbrită de frunzele roz de pe tavan. Probabil pe aici a trecut Edith Piaf.

Drept în faţă, duşman la orizont. Jean, tuciuriu mioritic , mustăcioara lui, pana corbului, mânişoara lui, spaima portofelului. Mă dau mai în spate, că doar îndemânare că a lui n-are nici Chuck Norris. Între noi fie vorba, nu ştiu numele adevărat al lui Houdini, dar pot să garantez că avea sânge gipsy că doar ăştia sunt maestri-n arta dispariţiei. Şi chiar şi de la distanţă, se simte miros de violenţă. Să mă ierte Dumnezeu de nu ies cu-n machiaj semi permanent că doar mă uit la puradelul mamiţicii lui.

Vine prima prietenă. Se aşază pe scaunul alăturat, dar tresare ca o fasole săritoare când mirosul înţepător de sclav african, John, îi ajunge la nas cu precizia unui ceas elveţian. Înghite în sec şi-l priveşte o secundă, atâta cât e prudent ca să evite insistenţele lui toată noaptea. Dar stă cocoţat pe-un scaun de bar că doar nu degeaba turnul de control e la-nălţime. E noapte neagră şi în spatele ei, silueta aceea îi confirmă asta. Dar încetişor cu indignarea, că acum scoate un fo’fo’si ne găureşte. Ei, ne-ar ciuruit, un fleac!

Şi-uite aşa ne ridicăm de la masă că doar după revoluţie, s-au adunat toţi periculoşii sub nasul femeilor vulnerabile , şi facem paşi către terenuri mai puţin minate. Dar nu putem nici să mergem la toaletă că lângă ea un maghiar aprig, Ianoş, păzeşte fundul unei pipiţe şi se asigura că e singură în faţa oglinzii . Un pas în faţă şi doi în spate ca un rac nehotărât, că dacă intri în gura ăstuia, nici patronul nu te mai scoate. Şi te pomeneşti că în generozitatea lui de a-şi pocni nevasta aprigă şi ea, dar mai mult la trup decât la vorbă, ne împarte şi nouă un cot furios. Că nu degeaba ne-au invadat Transilvania şi acum mai au şi tupeu să se creadă la ei acasă.

Ieşim din Pat dar duşmanul e în spatele nostru şi ne urmăreşte fiecare pas, fiecare răsuflare, fiecare gând care ni se reflecta pe chip. Dar ce să vezi, că în spatele nostru, nu e nici ţiganul ăla cu mii de fraţi ce înveselesc petrecerile şi încearcă să şteargă stigmatul naţiei lor, ba chiar ştiu să zică şi „îmi cer scuze”, contrar opiniei francezilor. Nu e nici măcar negrul ăla , frate cu stejarii,  care a venit în ţară nu să vândă droguri, ci ca să studieze Medicină.  Şi nici măcar ungurul blond şi hotărât care de fapt îşi aştepta nevasta grijuliu pentru că ea avusese o cădere de calciu.

În spatele nostru, duşmanul care ne urmarste este egocentrismul, convingerea că ceilalţi sunt răi şi păcătoşi şi doar noi ştim calea cea bună şi posedăm adevărul absolut. În spatele nostru, duşmanul ne este prejudecata din moşi strămoşi care nu se bazează pe informaţie şi bunăvoinţă, ci pe căi facile de a eticheta necunoscutul ca să ieşim în faţă.

Sâmbătă dimineaţa. Zeamă de varză în averse. Prejudecăţile rezistă.

Draga mea din oglindă,

Cu gândul că vei da de aceste rânduri, peste ani de zile şi de experienţe, într-o dimineaţă ploioasă, în care îţi vei căuta cerceii printre butoni bărbăteşti şi suzete “retrase din activitate”, îţi redactez această scrisoare ca să-ţi aduci aminte că toate visele pornesc din tinereţe.

Dă la o parte firele albe şi zâmbetul matur, dă la o parte anii de muncă şi ambiţie, dă la o parte greutăţile în faţa cărora stai dreaptă şi hotărâtă, şi o vei afla pe fata care îţi scrie, o tânără de 22 de ani care visează la tine cu admiraţie şi pasiune, visează să te creeze cu demnitate şi respect, dar care încă nu s-a lovit de primul obstacol în calea dorinţei ei.

Şi această nou-devenită femeie îşi doreşte să pună o amprentă vizibilă în presa românească, să creeze lumi mai bune dintr-un condei şi să-şi ajute sieşi precum şi altora. Oare râzi tu acum de inocenţa mea? Nu mai râde, ştiu că o parte a rezistat şi-n tine. Dacă aş putea să-ţi cer sfatul, aş face-o, cu siguranţă. Dar noi nu suntem cu totul diferite, pentru că oamenii nu se schimbă, ei devin şi mai mult aceiaşi. Aşa că ştiu că o parte din tine mi-ar spune să-mi urmez visul, chiar dacă te amuzi acum cu scrisoarea mea dintr-un cabinet de politician.

Oare-ţi strângi copiii în braţe în timp ce-mi citeşti mesajul? Oare bărbatul pe care îl aştepţi diseară e brunet şi masculin, aşa cum îl vedeam eu? Tot ce pot să îţi promit este că nu te voi face de ruşine, n-o să ai în mine un trecut de care să te ascunzi. Pentru că de la mine a început dorinţa de fidelitate faţă de propria persoană şi sunt convinsă că asta a rămas şi principiul tău.

Dacă eu am vreun sfat să-ţi dau? Primeşte-l ca de la o tânără ce înţelege viaţa mai relaxat decât o priveşti tu, acum, cu atâtea responsabilităţi. Aminteşte-ţi că doreai să ţi se respecte libertatea chiar şi atunci când făceai un pas greşit. Ţii minte că ai considerat drept că fiecare să-şi trăiască viaţa pentru el mai întâi? Aşa să faci în continuare, să îţi laşi copiii să zboare în ritmul lor, să te iubeşti pe tine prima înainte să-i dăruieşti viaţa ta altuia şi să ştii că poţi începe mereu de la zero, chiar dacă nu mai ai 22 de ani. Crede-mă, doar încă sunt o parte din tine.

Cu grijă şi prietenie,

A ta conştiinţă tânără