joi, 12 iunie 2014

Foaie verde grup agricol, ăsta mi-i cel mai drag articol


N-am momente de narcisism exacerbat (e pleonasm?) însă când primesc provocări care să mă ajute să mă descopăr pe mine însămi, mă dau de 3 ori peste cap şi mă iau la puricat (asta sună un pic porno?).
Şi uite aşa se face că am mai primit o provocare de la Simona, una din picăturile de optimism care pică din cer în zilele ploioase. Şi Simona, căreia i-am descoperit nişte cojones la fel de mari precum capacitatea ei de a fi diva atât digitală cât şi offline, m-a provocat să-mi aleg articolul cel mai drag din câte a aşternut condeiul de-a lungul anilor.

Oricât de pasionaţi am fi de hobby-urile noastre, oricât de orientaţi am fi către viitor şi devize new age care să ne poarte spre orizonturi zen-like, tot la rădăcini ne întoarcem. Chiar dacă nu eşti copac. Unii sunt, totuşi. Oricum, ceea ce doream să spun este că cel mai drag articol, pentru că îmi reflectă şi-mi explică persoana din prezent este Ultima noapte de şcoală, întâia noapte de viaţă reală (http://diananandreeaduca.blogspot.ro/2013/07/ultima-noapte-de-scoala-intaia-noapte.html).

Poate pentru că oricât de puţin sociabilă mă consider, oamenii au fost întotdeauna principala mea investiţie. Chiar şi atunci când intuiam că vor fi una proastă. Si i-am luat pe majoritatea din instituţii care nu-ţi oferă informaţii, cât amintiri de care te agăţi când te ia curentul. Amintiri despre care nu ştii că au fost construite de principii sau că ele însele ţi-au format principii.
Hai cu leapşa mai departe, zic, pentru că fun şi din seria curiozităţii. Aşa că dau şi eu mai departe provocarea la dra Corina, prietenă şi colegă de bancă cu corazon cât toată zona Iancului , care scrie lucruri personale cu tupeu, aşa cum fac oamenii care-şi ţin sufletul mare în trupuri de prinţese chinezeşti. Si la dra Birsan, care a evoluat atat de frumos dar n-a renuntat niciodata sa fie ea insasi. Drop it like it’s hot, fetelor!


miercuri, 4 iunie 2014

Visul unei nopţi de divă @ DigitalDivas 2014


Nu ştiu dacă bărbaţii chiar îşi spun asta, dar e vorba care circulă printre posesorii de cojones: „Nu încerca să înţelegi femeile, ele se înţeleg una pe cealaltă şi se urăsc!” Şi cu reprezentarea grafică a acestui gând, vă invit să păşiţi la evenimentul unde tocurile şi sutienele ocupă 95% din spaţiul alocat. 

Şi nu vă lăsaţi păcăliţi de covridogi, tot femeile îi poseda şi pe aia.

Digital Divas 2014. Acesta este evenimentul cu pricina, unde nici ploaia nu a şters culorile de pe cupcakes, nici îngheţată LaStrada nu a clintit îndârjirea cu care fetele şi-au supt burţile lângă spiderele DigitalDivas, Intel, Cabina de Selfie sau CupcakesPhilosophy. Vorba Alinei Gavrilă Bortun, în acea zi, toate eram în stare să bem doar apă cu lămâie. Dar dincolo de superficialitatea uşor studiată şi cochetăria exacerbată de concurenţă, a fi diva, sau cel puţin una digitală, a însemnat ieri să asculţi nişte speakeri de excepţie, printre care Loredana, Alina Gavrilă Bortun sau Dana Sota.

Conferinţa a început, evident, cu momentul sponsorului, Avon, însă a depăşit în scurt timp scepticismul şi a pătruns în corazonuri printr-o reinterpretare a horei de la Căpâlna, în varianta divo-cosmetica. Pentru detalii, aruncaţi un ochi peste https://www.youtube.com/watch?v=mZshT5sHOiI.


Şi în acelaşi spirit, au urcat pe scenă şi-au vorbit fără jenă Maurice Munteanu (cu a lui „golaneala zilei”), Andreea Badala care a făcut mai clară că niciodată asocierea dintre sensul cuvântului „Murmur” şi lenjeria ei budoir-like sau Răzvan Crişan, un simpatic necunoscut care a dat startul unei probe de încredere, folosind un ciocan. Şi în caz ce se simţea nevoie de un endorsement cu şi mai mulţi GRPs la activ, iată că pe seara totul s-a transformat într-un vedetlac. Adela Popescu, solistul de la Vunk, Jojo sau Dana Rogoz au adus evenimentului un plus de „divinitate”, în rochii superbe şi machiaje migăloase. Nu de alta, dar conferinţa a fost înlocuită de decernarea premiilor #DigitalDivas14.
Am avut plăcerea de a o întâlni pe o fostă colega de facultate, întotdeauna radiantă, dar azi mai strălucitoare ca niciodată, Luiza Burhai, astăzi un reper în domeniul frumuseţii şi un blogger demn de toată încrederea, cu al ei tinytouchups.com. Şi nu, nu am menţionat-o doar pentru că ne-am promis reciproc o colaborare. Ci pentru că a câştigat premiul pentru Beauty Blog pe meritate. Postarea mea preferată a ei? http://www.tinytouchups.com/pop-art-makeup-tutorial-10377/. Poate pentru că îl ador pe Roy Lichtenstein.

Şi dacă e ceva ce-mi place mai mult decât lume frumos îmbrăcată îngrămădita printre luminiţe, la lăsarea serii, este feelingul de a fi ieşit din rutina zilei şi de a fi (re) descoperit energia caldă din oameni, povesti demne de conferinţe TED, persoane precum Simona Mocanu sau Gabriela Deleanu, care la prima revărsare a cutiei de Pepsi, m-au şi luat sub aripa lor protectoare, ambiţie tipic feminină cu ghiare şi decolteu, şi, la fel de important, plăcerea de a face ce-mi place, adică de a face parte din lumea asta psihedelica a erei digitale, în toate formele ei.



joi, 15 mai 2014

Noptieră, noptierişoară, cum să fie cea mai tare librărie din ţară?



De la basmele Fraţilor Grimm, mai vechi în casă decât mine, până la coperţile colorate ale volumelor chick lit, pe care le cumpăr cu nerăbdare din librarii online, multe cărţi s-au perindat pe noptiera mea. Pe unele le-am iubit, unele m-au intrigat, altora le-am uitat acţiunea dar nu şi starea pe care mi-au lăsat-o iar cele mai norocoase se află în biblioteca din dormitor, şi nu în cea din sufragerie.
Aţi spune că nu mai e niciun raft pentru o carte nouă în casă. Şi aveţi dreptate. Dar asta nu o să mă împiedice să-mi cumpăr cel puţin un volum Isabelle Allende ( http://www.libris.ro/dragoste-isabel-allende-HUM978-973-689-674-3--p777560.html), pe care abia aştept s-o descopăr, sau să achiziţionez Boris Vian – Moarte pocitaniilor, atunci când se va întâmpla minunea să mai găsesc pe undeva această carte. Aşa că, ce să mai, undă verde librăriei care mă va cuceri.


Dacă vorbim de-o librărie online, cum ar fi http://www.libris.ro/, cred că cel mai important e să-şi câştige notorietatea expunându-se pe site-uri targetate iubitorilor de lectură. Parcă şi văd un banner de librărie pe site-ul cafenelei The Readers. Dar ce te faci cu cititorii care nu trăncăne internetul zi lumină?! Musai să fie şi ei fani ai imaginaţiei bogate, aşa că librăria asta online ar putea să iasă în offline printr-un stencil trântit pe asfalt, în faţa unei guri de metrou, că doar în metrou se citeşte mult. Iar dacă Ziua Poeziei a fost marcată în metrou cu atâta succes, ce-ar fi să umplem metroul, de această dată, cu stickynotes cu citate din cărţi celebre, urmate de link-ul librăriei online de unde pot fi achiziţionate? Nu s-ar scoate la unison toate tabletele şi smartphone-urile, în metrou, şi s-ar face trafic baban?
Şi după ce urci pe şa şi descoperi librăria aşa, tre’ să te întâmpine şi ea cumva. Nu neapărat cu rime, ce-i drept. Mai degrabă cu un intro page cu un endorser, pentru cunoscători, sau cu-o celebritate, pe româneşte. O celebritate din teatru sau cunoscut intelectual, care să-mi recomande o secţiune din site. Şi dacă această colaborare e prielnică, mi-ar plăcea să găsesc pe site-ul librăriei secţiunea „Cărţile preferate ale lui Marius Manole”. Nu că n-aş avea propriile gusturi, dar azi şi cititul merge pe recomandări!

După ce Marius Manole mă întâmpină pe-un intro page, cu-o carte-n mâna, intru în site. Dacă tot sunt fană a lecturii, eu zic c-am depăşit de mult timp formulele clasice de prezentare. Şi-n loc de tehnicele secţiuni, m-ar gâdila mai mult curiozitatea să intru pe rubrici jucăuşe precum „Pagini pentru minte şi suflet”, în loc de Psihologie sau Dezvoltare Personală, ori „Maşina timpului către copilărie”, unde evident ar fi cărţi pentru copii. Că până la cărţi ar fi şi alte secţiuni dedicate filmelor sau muzicii, chiar şi mai bine. O librărie serioasă oferă şi „Coltul filmelor” sau „Talcioc de muzică bună”.
Şi ştiţi ce mi-ar mai plăcea mie să găsesc pe-o librărie online? Cărţi second-hand. Da, dom’ne, un anticariat. Ca să fie serviciu complet. Şi în caz că vă întrebaţi dacă ideea aceasta ar merge, ce-ar fi să faceţi o campanie, apelând tot la celebrităţile intelectuale, care să doneze cărţi? Să fie secţiunea „Lecturi trecute prin mâini celebre”, unde poţi cumpăra cărţi care-au fost ale preferaţilor tăi. Eu clar mi-aş lua o carte care-a stat în bibliotecă la Ana Ularu.

Bineînţeles, asta pe post de campanie de promovare a librăriei pe termen scurt, că scopul rămâne vânzarea cărţilor noi. Dar cu puţin zvâc pe la apelative, un pic condimentată cu nume respectate şi niţel periată cu-o reducere când şi când, aşa-i că şi voi aţi găsi în librăria online site-ul preferat?

vineri, 28 februarie 2014

În martie, femeile vin de la shopping şi bărbaţii vin tot de la băut

Simona Tache s-a combinat nu la cartelă, ci la condei, cu Mihai Radu şi au demonstrat că scriitorii contemporani nu sunt sortiţi unui destin de epigoni. Aşa am ajuns eu să răsfoiesc „Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut”. 
Dar asta nu-i o recenzie iar eu mi-am dat praful de stele de pe palton şi sunt gata de „povesteala”din ajunul lunii femeii. Săptămânile trecute, în cadrul unui proiect pentru Republica Moldova, am aflat c-aici, bărbaţii dau şi fetelor şi băieţilor mărtişoare. Şi fetele dau şi fetelor şi bărbaţilor mărtişoare. Dar nu pentru că vor să pună mai bine în valoare principiul egalităţii între sexe sau pentru că ar fi o activare a unei campanii gay, ci pur şi simplu pentru că aşa e tradiţia. La noi, tradiţia ar fi alta: băieţii să dea mărtişoare fetelor. Asta pe la 1900. Azi, conduita cere ceva mai consistent. Cum ar fi o maşină. Bineînţeles, cu şiragul alb-roş’ de rigoare. Deci, eu am o nouă propunere: în martie, femeile vin de la shopping şi bărbaţii vin tot de la băut.

În orice caz, martie este „revelionul femeilor”, ca s-o citez iar pe Simona Tache. Sau luna mântuirii, pentru bărbaţi, ca să dau ceva de la mine. Pentru că orice greşeală făcută în aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie se plăteşte în martie. Şi dacă bărbaţii au stat prea mult la băut în aceste luni şi tre’ să se izbăvească, dacă au de gând să facă asta naiv, cu un mărţişor, să se întoarcă la băut şi să pregătească un cadou mai baban pentru martie viitor. Că nu scăpa cu una, cu două.
Eu, în martie, aştept să văd femei care umblă pe bulevardele ce duc la mall-uri ca într-un marş militar, cu paşi convinşi. Şi mă aştept ca femeile să aibă sacoşe în mâna ca şi cum ar duce merinde pentru 5 luni, în buncăr, înaintea dezastrului. Mă mai aştept ca ele să mai lase din mâini aluatul nefrământat şi să cadă pleaşcă în mâinile unui maseur care să le frământe până le iese toată endorfina prin pori. Martie ăsta pică şi-n prag de alegeri, aşa că pe lângă bărbaţii lor, mă aştept şi de la bărbaţii ţării să le răsfeţe cu petreceri ( chiar dacă sunt de partid), cu atenţii şi cu complimente. Hai, c-or merita şi cucoanele care strigau „Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Petre Roman...”!
Şi de la bărbaţi mă aştept să fi strâns peste an toate sticlele şi să le fi dus la un centru de reciclare, pentru banii de hârtie de ambalat în care vor împacheta voucherele de la magazine. Ghioceii musai să fie auriţi şi să fie vizibili pe sacoul cu care vin la pachet. Sau cea mai ieftină varianta: chemaţi-o pe mama soacra la masă, într-una din serile din martie. Veţi fi şi iertat şi nici nu va trebui să vă mai îngrijiţi de meniu, doar aveţi soacră all-inclusive.

Şi dacă mi-am atins scopul şi aţi ajuns la un punct terminus al scârbei faţă de martie-nozaurul mâncător de bani, fugi acum în piaţă, purtătoare de fusta sau aspirant al pătrăţelelor, şi oricum ar fi regula, lui ţie, tu lui,chiar ţie , la el sau la tine, cumpăra câteva fire de ghiocei, îmbină-le cu un mărţişor simplu cu şirag alb-roşu şi aşteaptă primăvara, prietene, că iarna a fost suficient de grea ca să-ţi rămână şi-n suflet!


marți, 21 ianuarie 2014

Leapșa în pași de Panda



 De obicei, dacă ai trecut de 25 de ani și în ultima perioadă, nu a încălțat nimeni papucii nr. 44 pe care îi ai, în mod inexplicabil, în casă, lumea tinde să te privească într-un mod clișeistic. Dacă nu-i roade pizma pentru lipsa de explicații, responsabilități și  gelozii, îi roade...curiozitatea pentru lipsa de „anexă imperios necesară”. Sau mai simplu spus, se întreabă când vor veni la ușa ta nu cele 72 de virgine care îi așteaptă pe musulmani în Rai, ci cele 72 de pisici care se prezintă, ritualist, la ușa oricărei fete ce depășește pragul de „single and fabulous”. 


 Dar ce încep eu să înțeleg, în pragul celor 18 ani făcuți a a 8-a oară, e că nu e adevărată povestea cu Madonna. Și cu Tina Turner. Nu e adevărat că, dacă ele au amanți cu zeci de ani mai tineri, motivul pentru care momentan nu trimiți bezele este pentru că posesorul bezelelor nu s-a născut. Orice fată conștientă că merită mai mult decât să fie doar Fanta Roz a unui tip sculptat de Michelangelo, știe că și tipul care momentan mănâncă o sharoma de la Dristor și întârzie să apară, o să merite mai mult decât o fată „poliglotă” și  superficială.  Și poate că aici e buba: într-o societate în care îngerul de pe umărul drept îți infiltrează neuroni pur raționali în celule în care diavolul deja vârâse terminații nervoase aflate în exaltare, sistemul se cam scurtcircuitează.  


 Ajungi să faci o coadă de Maici Terese, Marii Terese (uneori chiar combinate în aceeași persoană), șoricei de laborator, cobai chinuiți în laborator, oameni cu scaun la cap dar cu uși închise în suflet, papagali cu funduri braziliene și privighetori cu voci încântătoare care obișnuiesc să cânte și în alte colivii. Și toți au stat la ușă inimii tale la un moment dat, încercând să se încadreze în conturul strâmt, trasat pe strada unei inimi, unde cândva s-a produs un accident. Și ca-n Cenușăreasa, unii au picioarele prea lungi. Ca-n Alice în Țara Minunilor, alții sunt prea micuți. Și orice ar face, își dau seamă că nu vor încăpea în silueta trasată, pentru că ea aparține unui singur om. Dar acel om a murit, d-asta îi e trupul trasat cu atâta minuozitate pe stradă.  


 Dar dacă nu au ajuns încă pisicile la tine acasă dar nici nu ai început să culegi șosete din vaza cu flori, înseamnă că ești totuși o norocoasă! Pentru ca in acest moment, despre care lumea spune ca este clipa cand caleasca se transforma in dovleac, esti doar tu cu tine si te vezi nu prin prisma unui barbat care, vrand nevrand, te influenteaza.  Nu zic ca e vreodata bine sa fii single, dar daca e un moment propice pentru asta, acesta este! Crede-ma, nu ai fi putut sa gandesti obiectiv si matur la 18 ani, sa-ti cantaresti optiunile si sa te autoevaluezi, cand toti "cateii" umbla cu "covrigii" in calduri si unicul criteriu intre a fi sau a nu fi single este accesibilitatea "covrigului".




Acum este momentul sa iti dai seama singurica fata viitorului: cu barba, cu mustata, ras in cap...Ți-ai dat seama din coada mai sus menționată ce vrei și ce nu vrei și ai ținut cont de asta chiar dacă, într-adevăr, poate ai ratat loteria spontaineităţii. Descoperi încetul cu încetul că Ariel nu este doar numele unei sirene, dar mai ales a uneia care a vărsat toată apa din ocean peste silueta trasată cu cretă fină, în strada din fața inimii tale. Acum strada ta e curată și ușor alunecoasă. Ei, cel puțin pe pisici le va ține afară o bună perioadă. 



  Așa că uneori, la Leapșa, prinzi prima dată broscoiul, apoi pe şefu’ ( și dacă ai noroc, va fi altfel decât broscoiul), apoi prieteni ai naibii de buni (care poate uneori se lasă prinși...în mrejele tale) și apoi, ce mai urmează. La urma urmei, poate că lumea s-a emancipat suficient încât să nu mai confunde rățuște cu lebede, dar oare recunoaște frumusețea unui Panda îndepărtat, care vine greoi spre tine? 


 PS: Să se închidă naibii Shaorma aia de la Dristor că văd că Mr. Right și-a luat porție dublă și o mănâncă tot acolo. 

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Bradul de Crăciun al amintirilor



De Crăciun, fii mai bun și...mai creativ! Și dacă publicitatea face brazi din umerașe, sticle de bere, pizza și tanga, de ce n-aș putea să fac eu un brăduț al amintirilor? 

 N-o fi el cel mai arătos, și nici n-o mirosi a conifer abia tăiat, dar dacă ai ști câte amintiri adună, ți-ar cântă inimă colinde. Și pentru că amintirile sunt dragi și delicate, am decis să-l aștern doar provizoriu, cât să mai mulțumesc pentru cuvintele, gândurile și amintirile frumoase, dar și vieții care mi-a croit drum pe meleaguri pe care nu le voi uita niciodată. 

 Uite, așa se făcea mișto la primul meu job, iar dacă voi mai întâlni vreun tip Sergiu și-o să-i zic că e om bun, de la boss mi se trage.  


 Și când eram la Wipro, eram și la facultate, locul unde prietenia s-a legat că mai ceva că lipiciul. Așa că bradul meu nu putea să nu aibă carnetul de student și amintirea de la absolvire, drept globuri.
 Și dacă sunt la modă selfie-urile, de ce să nu existe și felicitări făcute de tine...pentru tine, dar scrise de cei dragi :))




 
 Iar când cei dragi îți aduc felicitări adorabile, le urezi și tu lucruri atât de frumoase, încât să aibă succes cât google-ul de mare! 




Iar pana la 24 de ani, ajungi masterand in amintiri placute! 



 Dar cel mai important, e că odată scrise aceste rânduri, să păstrezi și peste ani prietenia redactorilor lor și să-i ții aproape, oricât de departe îi duce viață..sau cariera...




...călătoriile sau visele din copilarie.




 Iar când oamenii deosebiți îți apar la orice loc de muncă, știi că ... 


 ...a pus cineva o vorba bună pentru tine! 

vineri, 29 noiembrie 2013

Baladă pentru un like trist (sau gânduri de Crăciun Facebook-cian)

Azi m-am uitat în oglindă, dacă m-am înverzit.
Mi-o fi crescut şi nasul, sau ce-oi fi păţit?
Nu puteau să-mi crească sânii, dacă tot creşte ceva
Oare mă transform în Grinch? Se întreabă mintea mea.

N-ar fi fost de mirare şi nici de bocit,
Că la cum aştept Crăciunul, v-aţi lămurit.
Dar nu îi găsesc hazul, desi-l caut c-o lopată
Dar nu unde trebuie, la umbra coniferului cu beregata tăiată.

Se spune-n stânga şi-n dreapta, ba şi-n centru uneori
Că ne cuminţim şi stăm lângă familie, de sărbători
Dar asta înseamnă, citind printre rânduri sau sub,
Că fiecare familie locuieşte în club.

Şi oricât de sobră ar părea sărbătoarea
Să fim serioşi, cine domină vizualizarea?
Iisus în iesle, în braţe la Maria
Sau Van Damme, crăcit pe ditamai maşinăria?

Şi când un fulg de nea are mai multe share-uri
Decât un copil bolnav, aproape ridicat la ceruri
Să te mai aştepţi la dreptate
Sau să-i urezi direct lui Zuckerberg „sănătate”?

Crăciunul nu mai e ce-a fost odată
Şi nici noi, că ăsta-i baiul
Zumzăiala, către cadouri e acum direcţionată
Şi acolo-i tot alaiul.

Cu o lună înainte, wall-ul se pregăteşte
Cu urări de bine şi Moş Crăciuni se împodobeşte
Dar ce-i mai tragic din realitatea asta tristă
Că dacă nu de Crăciun, atunci când renunţăm la isteria asta consumerista?